Pentru că la alegerile prezidențiale de anul trecut am avut tot felul de obstacole în calea exprimării dreptului nostru constituțional, s-au intensificat discuțiile pe tema votului electronic. Asta le-ar permite tuturor românilor să își exprime preferințele cu un singur click.
sursa foto: adevarul.ro
Așa, fiecare cetățean ar avea asigurat dreptul la vot, pentru că nu ar mai fi împiedicat nici de cozi, nici de documente pe care ar trebui să le completeze, nici de pierderea ștampilei sau din mai știu eu ce motiv.
O propunere concretă legată de votul electronic vine din partea Monicăi Macovei, fostă candidată la funcția de șef al statului. Și arată cam așa:
Pentru a putea vota, am avea nevoie de un dispozitiv asemănător cu cel pe care îl folosim pentru serviciile de e-banking și l-am primi de la Ministerul Afacerilor Interne, prin intermediul primăriilor sau reprezentanțelor diplomatice/consulare. Asta în baza unei cereri pe care o trimitem prin poștă sau pe care o depunem personal la primăria de care aparținem sau la reprezentanța diplomatică, prin care declarăm că vrem să votăm de acasă.
Dispozitivul va fi valabil pentru toate tipurile de alegeri și pentru referendum și l-am folosi de fiecare dată când vor avea loc astfel de evenimente. În plus, token-ul ar putea fi folosit și pentru alte aplicații online, cum ar fi plata taxelor sau eliberarea de acte.
În proiectul propus de Macovei, se specifică faptul că votul electronic s-ar petrece cu o zi înainte de data stabilită pentru votul clasic, iar în ziua votului pe hârtie, reprezentanții birourilor electorale din secțiile de votare vor scana documentele de identitate ale alegătorilor, obligatoriu, pentru a afla dacă aceștia au mai votat înainte. Așa ar fi evitată frauda electorală.
Deocamdată, propunerea a fost depusă la Comisia Parlamentară pentru Codul Electoral, iar Monica Macovei i-a cerut președintelui Klaus Iohannis să susțină acest demers. Rămâne de văzut ce se va întâmpla mai departe.
Oricum, o soluție trebuie găsită, pentru că ce s-a întâmplat în 2014, mai ales în diaspora, a fost strigător la cer, din punctul meu de vedere. Am fost în Germania chiar pe șaisprezece noiembrie, când se vota în turul doi de scrutin. Și am stat la coadă șapte ore, fără să apuc să votez. Dacă n-ar fi trebuit să prind avionul înapoi spre România, aș mai fi stat. Am avansat foarte repede în primele două ore de când m-am așezat la coadă (adică de pe la 8:30), dar la un moment dat s-a pus dop și nu s-a mai înaintat. S-a format o altă coadă (pentru cei care veniseră la vot cu copii mici), care nu se vedea de unde stăteam noi - și s-a dat drumul numai de acolo. Și s-a creat un mare haos...am văzut apoi la știri, când am ajuns acasă, că și când s-au închis secțiile, mai erau foarte mulți oameni la coadă.
Îmi este greu să vă descriu sentimentul de frustrare pe care l-am avut în ziua aia. E drept că am fost mulțumită de rezultatul final, tocmai pentru că ce s-a întâmplat la alegeri, în diaspora, a fost o mare nedreptate. În special în contextul în care autoritățile publice din străinătate au vrut să pună la dispoziție logistica necesară pentru a deschide mai multe secții de votare, dar Guvernul nostru a refuzat (după cum probabil știți din ce ați văzut la televizor sau ați auzit la radio).
Așa ca, da, este mare nevoie de votul electronic, pentru a nu mai fi încălcat dreptul nostru constituțional, garant al democrației. Nu știu care este forma mai potrivită pentru această metodă, dar știu că ea este necesară.
Voi ce credeți?

Comment Form is loading comments...