Sursa imaginii: agora.md
Oameni sau afaceri? Se exclud?
Din păcate, așa s-ar părea...dar dacă mă întrebați pe mine, răspunsul e nu. Nu se exclud. Afacerile sunt făcute de oameni. Iar unii oameni aleg să-i trateze pe alții ca pe niște afaceri. Tocmai asta e: e alegerea fiecăruia, până la urmă. Ceea ce aș vrea, însă, să înțeleg, este de ce unii oameni aleg să-i privească pe alții strict ca pe un business...o sa-mi spuneți: pentru bani, pentru putere. Da, și eu cred la fel. Am mai scris despre conceptul de putere. Unii oameni fac războaie pentru asta și ascund adevăruri importante...pentru un concept atât de abstract. Ce e puterea, până la urmă? Controlul asupra celorlalți? Bani? Sunt mai multe variante de răspuns, dar până la urmă...de ce atâta nebunie pentru a deține controlul sau puterea? Cum rămâne cu umanitatea din noi? Cu faptul că toți avem gânduri, sentimente, trăiri, că suntem toți făcuți din carne, oase, creier, suflet...până la urmă, toți suntem oameni. De ce unii uită asta? Și cum e posibil ca banii și controlul, puterea, să fie mai importante decât însăși viața?
Unde ne e conștiința? Cum adică să știi, spre exemplu, că mor oameni pentru că spitalele se dezinfectează cu apă și să taci? Cum să știi că un local nu e amenajat corespunzător, din perspectiva siguranței oamenilor și să-i dai, totuși, voie să funcționeze? Serios, acum, cum mai poți să te trezești dimineața și să te uiți în oglindă, când ai așa ceva pe conștiință? Răspunsul e simplu: nu ai așa ceva. Sau ai ascuns-o bine de tot. Pentru că oamenii cu bun simț, cu caracter, oamenii care chiar sunt oameni, nu pot face așa ceva. N-ar putea trăi liniștiți.
Care e soluția? Să spunem adevărul, să fim transparenți, chiar dacă asta ar putea însemna sacrificii persoanale. Pentru că, evident, oamenii care știu și spun adevărul se pot trezi cu un pumn în gură, pentru că, nu-i așa, deranjează industriile, marile afaceri...adică trebuie să ai curaj ca să spui adevărul, nu doar conștiință, pentru că nu trăim într-o lume care să încurajeze transparența. Sinceritatea pare a fi ceva rău. Dar nu e. Chiar dacă, până și atunci când li se spune adevărul, unii oameni aleg să nu îl creadă sau, chiar dacă îl cred, par să nu îl conștientizeze. Cum altfel am putea continua să votăm oameni despre care știm că sunt corupți?
Dar datoria celor care știu este măcar să încerce. Avem nevoie de astfel de oameni și am tot respectul pentru ei. Nu e ușor, pot să intuiesc asta, chiar dacă nu am trăit-o personal sau, cel puțin, nu la scară mare.
Dar asta e, se poate întâmpla și la scară mare, dacă fiecare dintre noi, încet, încet, aplică transparența în viața de zi cu zi, în afacerile mici sau mari, dacă fiecare dintre noi ține cont de faptul că interacționează și lucrează cu oameni, nu cu mijloace de a face bani.
Cred că s-ar aplica foarte bine proverbul: ce ție nu-ți place, altuia nu-i face! Cui îi place să fie mințit, înșelat, să i se încalce drepturile, să i se ascundă lucruri pe care ar trebui să le știe? Cui?
Și-atunci de ce, totuși, facem asta? De ce uităm să fim oameni? De ce nu-i sancționăm pe cei care uită? Banii, controlul, puterea...sunt o scuză. Foarte reală, probabil, pentru cei care o invocă, dar tot o scuză rămân.
Oamenii și afacerile nu se exclud. Trebuie doar să nu uităm să fim oameni. Și să-i încurajăm pe cei care rămân oameni, deși, în ziua de azi, pare a fi atât de greu. Așa că lipiți-vă de oamenii ăștia (de fapt, e posibil să vă lipiți involuntar, pentru că atrag ca un magnet, fără ca măcar să-și dea seama, pentru simplul fapt că sunt naturali), urmați-le exemplul, fiți voi un exemplu, de la mic, la mare! Promovați umanitatea, pentru că, până la urmă, ea e baza, nu puterea, nu controlul. Dacă am da la o parte toate lucrurile astea, banii, puterea, controlul...ce-ar rămâne? Omul din fiecare...