NU trebuie să fie regula altuia...este unul dintre principiile de bază ale coaching-ului: acceptarea.
sursa foto: pixgood.com
În coaching se pornește de la ideea că fiecare om este așa cum este, iar felul său de a fi este perfect valid. Nimeni nu trebuie să se comporte ca tine sau ca mine, fiecare are propriile principii.
A-l accepta pe celălalt nu înseamnă, neapărat, a fi de acord cu viziunea sa despre viață. Important este, însă, să înțelegi că fiecare are dreptul să gândească, să simtă și să se comporte așa cum o face. Și asta pentru că, în lumea fiecăruia dintre noi, în contextul din care vine fiecare dintre noi, viziunea noastră despre viață este perfect validă. Noi credem că suntem îndreptățiți să privim lucrurile într-un anumit fel și așa este, în propriul nostru context, dar asta nu înseamnă că altcineva în locul nostru ar gândi la fel.
Odată ce accepți că fiecare dintre noi este așa cum este și că asta nu e bine sau rău, odată ce nu mai pui etichete și nu mai încadrezi în categorii, se deschid multe uși, iar asta o spun din proprie experiență.
În primul rând, scade nivelul așteptărilor, până în punctul de a nu mai avea așteptări, dar nu de teama de a nu fi dezamăgit, ci pentru că ai înțeles că faptul că tu ai proceda într-un anumit fel, într-o situație, nu înseamnă că și altcineva ar face la fel.
Apoi, ai avea o stare continuă de mulțumire, pentru că nu te-ar mai deranja nimic. Dacă fiecare e așa cum e și asta este în regulă - și dacă nu mai ai așteptări de la ceilalți, atunci de ce te-ai mai supăra, de ce ai mai intra într-un conflict?
Este foarte probabil ca abordarea mea să ți se pară provocatoare, dar te invit să reflectezi asupra subiectului.
De obicei, frustrările apar atunci când oamenii nu reacționează așa cum ne dorim sau ne așteptăm noi să o facă. Sau atunci când lucrurile nu sunt așa cum vrem noi. Și ne spunem: asta nu ar trebui să fie așa, nu e drept, eu nu merit asta...
Cum ar fi să înlocuiești aceste gânduri cu: asta este așa cum este, iar important este cum mă raportez la situație și ce fac de acum încolo dacă respectivul context nu este favorabil pentru mine?
Pentru că, până la urmă, viața nu este ceea ce ți se întâmplă, ci ceea ce faci tu cu ceea ce ți se întâmplă!
Este vorba, în cele din urmă, despre schimbarea de perspectivă și este un proces care se întâmplă în timp, nu peste noapte.
Imaginează-ți, însă, cum este să fii împăcat cu tine și cu cei din jur, să accepți oamenii și evenimentele așa cum sunt...ce-ți apare? :)
sursa foto: pixgood.com
În coaching se pornește de la ideea că fiecare om este așa cum este, iar felul său de a fi este perfect valid. Nimeni nu trebuie să se comporte ca tine sau ca mine, fiecare are propriile principii.
A-l accepta pe celălalt nu înseamnă, neapărat, a fi de acord cu viziunea sa despre viață. Important este, însă, să înțelegi că fiecare are dreptul să gândească, să simtă și să se comporte așa cum o face. Și asta pentru că, în lumea fiecăruia dintre noi, în contextul din care vine fiecare dintre noi, viziunea noastră despre viață este perfect validă. Noi credem că suntem îndreptățiți să privim lucrurile într-un anumit fel și așa este, în propriul nostru context, dar asta nu înseamnă că altcineva în locul nostru ar gândi la fel.
Odată ce accepți că fiecare dintre noi este așa cum este și că asta nu e bine sau rău, odată ce nu mai pui etichete și nu mai încadrezi în categorii, se deschid multe uși, iar asta o spun din proprie experiență.
În primul rând, scade nivelul așteptărilor, până în punctul de a nu mai avea așteptări, dar nu de teama de a nu fi dezamăgit, ci pentru că ai înțeles că faptul că tu ai proceda într-un anumit fel, într-o situație, nu înseamnă că și altcineva ar face la fel.
Apoi, ai avea o stare continuă de mulțumire, pentru că nu te-ar mai deranja nimic. Dacă fiecare e așa cum e și asta este în regulă - și dacă nu mai ai așteptări de la ceilalți, atunci de ce te-ai mai supăra, de ce ai mai intra într-un conflict?
Este foarte probabil ca abordarea mea să ți se pară provocatoare, dar te invit să reflectezi asupra subiectului.
De obicei, frustrările apar atunci când oamenii nu reacționează așa cum ne dorim sau ne așteptăm noi să o facă. Sau atunci când lucrurile nu sunt așa cum vrem noi. Și ne spunem: asta nu ar trebui să fie așa, nu e drept, eu nu merit asta...
Cum ar fi să înlocuiești aceste gânduri cu: asta este așa cum este, iar important este cum mă raportez la situație și ce fac de acum încolo dacă respectivul context nu este favorabil pentru mine?
Pentru că, până la urmă, viața nu este ceea ce ți se întâmplă, ci ceea ce faci tu cu ceea ce ți se întâmplă!
Este vorba, în cele din urmă, despre schimbarea de perspectivă și este un proces care se întâmplă în timp, nu peste noapte.
Imaginează-ți, însă, cum este să fii împăcat cu tine și cu cei din jur, să accepți oamenii și evenimentele așa cum sunt...ce-ți apare? :)
Comment Form is loading comments...