Ca absolventă a Facultății de Științe Politice, am intrat în contact cu multe teorii, iar cea despre care voi vorbi în acest articol este una dintre cele mai provocatoare pentru mine.
sursa foto: velciov.net
Teoria Alegerii Raționale (TAR) spune că acțiunea colectivă este foarte greu de înfăptuit, dacă nu chiar imposibil de realizat, pentru că întotdeauna vor exista free-rideri, adică acele persoane care se vor sustrage de la acțiune. Asta pentru că vor considera că efortul lor este inutil sau deoarece vor dori să își maximizeze propriul interes.
Spre exemplu, chiar dacă știm că, printr-un efort comun, putem evita risipa de resurse (spre exemplu, de apă), astfel încât și generațiile de după noi să se poată bucura din plin de ele – fiecare individ în parte este mai degrabă tentat să consume la fel de mult. Logica este următoarea: chiar dacă eu mă abțin, nu am garanția că se vor abține și ceilalți, așa că, decât să fiu eu cel dezavantajat, mai bine profit și mă comport astfel încât să îmi maximizez interesul.
În cazul alegerii unui conducător, cel puțin la noi, de multe ori cetățenii ar fi putut gândi astfel: efortul meu este inutil, de ce să mă deplasez de acasă până la urne, când oricum cei mai mulți stau acasă, pentru că toți candidații sunt o apă și un pământ?
Totuși, în cazul alegerilor prezidențiale din 2014, acțiunea colectivă s-a înfăptuit! Sigur, nu au ieșit toți românii la vot, dar au ieșit foarte mulți dintre ei – și din țară și din străinătate, comparativ cu alți ani. De data asta, interesul comun a fost mai mare decât cel individual sau cele două tipuri de interese au coincis. Oamenii s-au unit, de fapt, împotriva unei idei: aceea de comunism - și au scandat pentru altele, precum libertatea și cinstea sau pentru democrație în adevăratul sens al cuvântului. Cel puțin eu așa am văzut lucrurile.
Nu o să discut aici despre validitatea percepției mele. Ceea ce vreau să subliniez, însă, este următorul lucru: acțiunea colectivă este posibilă, atunci când stimulentele țin de valori fundamentale și de încălcarea sau respectarea lor.
Iar alegerile prezidențiale de anul trecut nu au reprezentat singurul context în care românii au înfăptuit o acțiune colectivă. Același lucru s-a întâmplat și la protestele din 2012. Iar stimulentul a fost același: oamenii au simțit că le sunt încălcate drepturile și libertățile și s-au opus cu vehemență acestui fapt.
Dincolo de toate, aceste evenimente m-au bucurat dintr-un punct de vedere: societatea civilă din România prinde viață, iar asta este extrem de important, pentru că un sistem nu este democratic până la capăt dacă nu există societate civilă și dacă ea nu are un cuvânt important de spus!
sursa foto: velciov.net
Teoria Alegerii Raționale (TAR) spune că acțiunea colectivă este foarte greu de înfăptuit, dacă nu chiar imposibil de realizat, pentru că întotdeauna vor exista free-rideri, adică acele persoane care se vor sustrage de la acțiune. Asta pentru că vor considera că efortul lor este inutil sau deoarece vor dori să își maximizeze propriul interes.
Spre exemplu, chiar dacă știm că, printr-un efort comun, putem evita risipa de resurse (spre exemplu, de apă), astfel încât și generațiile de după noi să se poată bucura din plin de ele – fiecare individ în parte este mai degrabă tentat să consume la fel de mult. Logica este următoarea: chiar dacă eu mă abțin, nu am garanția că se vor abține și ceilalți, așa că, decât să fiu eu cel dezavantajat, mai bine profit și mă comport astfel încât să îmi maximizez interesul.
În cazul alegerii unui conducător, cel puțin la noi, de multe ori cetățenii ar fi putut gândi astfel: efortul meu este inutil, de ce să mă deplasez de acasă până la urne, când oricum cei mai mulți stau acasă, pentru că toți candidații sunt o apă și un pământ?
Totuși, în cazul alegerilor prezidențiale din 2014, acțiunea colectivă s-a înfăptuit! Sigur, nu au ieșit toți românii la vot, dar au ieșit foarte mulți dintre ei – și din țară și din străinătate, comparativ cu alți ani. De data asta, interesul comun a fost mai mare decât cel individual sau cele două tipuri de interese au coincis. Oamenii s-au unit, de fapt, împotriva unei idei: aceea de comunism - și au scandat pentru altele, precum libertatea și cinstea sau pentru democrație în adevăratul sens al cuvântului. Cel puțin eu așa am văzut lucrurile.
Nu o să discut aici despre validitatea percepției mele. Ceea ce vreau să subliniez, însă, este următorul lucru: acțiunea colectivă este posibilă, atunci când stimulentele țin de valori fundamentale și de încălcarea sau respectarea lor.
Iar alegerile prezidențiale de anul trecut nu au reprezentat singurul context în care românii au înfăptuit o acțiune colectivă. Același lucru s-a întâmplat și la protestele din 2012. Iar stimulentul a fost același: oamenii au simțit că le sunt încălcate drepturile și libertățile și s-au opus cu vehemență acestui fapt.
Dincolo de toate, aceste evenimente m-au bucurat dintr-un punct de vedere: societatea civilă din România prinde viață, iar asta este extrem de important, pentru că un sistem nu este democratic până la capăt dacă nu există societate civilă și dacă ea nu are un cuvânt important de spus!
Comment Form is loading comments...